De ceva timp mă simt plină de controversaţii, monologuri interioare şi confesiuni retrospective. Drept fundament al reprezentării realităţii de către mine mereu au fost convingerile că tot ce are un început, are şi un sfîrşit. Dar a simţi pe propria piele această convingere e un subiect exhaustiv aparte. Încerc din negura vremii să mă reculeg pe mine însumi, iar după ce o fac, oglindindu-mă nu mă mai recunosc. Plutesc pe o barcă dusă de valurile subconştientului care e dornic de careva rebeliuni. Mintea-mi cerea mereu drame şi dintotdeauna căuta jertve, dar nici prin gînd să-mi fi trecut că voi fi înrolată printre rîndurile acestui post. Lucru bizar.
Calea parcursă e o temă complexă aparte, iar excitantul extern de la care pornesc toate eşti TU. Scriu cu majuscule doar pentru a reda un mai puternic dramatism, nu-ţi crea aluzii privitor la prea multa însemnătate a proprii persoane în destinul meu tragic.
Egoist prin firea sa, te deprindeai adesea să te localizezi în centrul universului. Mai pe înţelesul tuturor: exist eu, ale mele interese, ale mele ocupaţii, iar voi cei ce jucaţi roluri secundare vă voi face rost de timp după cortină, după ce îmi voi interpreta rolul principal. Păcat că de prea dese ori jucai roluri de vază. Renumit actor cu talent cutremurător de a crea o proprie lume aducînd în ea obiecte cu rol în ornamentarea scenei - viaţa ta. Cred că problema e că nu m-am simţit obiect de decor, dar fiinţă cu proprie răsuflare şi gîndire, dornică de a fi în calitate de eroină principală alături de tine şi nu am putut face faţă tentaţiei. Din păcate nu au coincis dorinţele noastre. Şi nu sunt eu de vină cu exagerata mea aspiraţie arzătoare, ci labilitatea ta emoţională interioară nestabilă.
Eu la rîndul meu m-am străduit să ofer o temelie viabilă, întru propria noastră dăinuire, fiind tolerantă, dar totodată consecventă cu propriile convingeri. Tu ofereai ..... nimic....privind acum cu mintea-mi limpede înţeleg că ceea ce tu ofereai se rezumă la nimic. Stai pe pace nu emana ostilitate faţă de cuvintele expuse, pur şi simplu am devenit mai exigentă, tot cu ajutorul tău. Îţi rămîn datoare. Preferai să mă numeşti copilă cînd la rîndul său, uneori nu dădeai semne de maturitate, dar acum înţeleg era o tehnică subtilă şi rafinată de manipulare. Ce să zic profesionist în meseria sa.
Cît despre ceea ce mă priveşte, rămîne doar să culeg amintirile frumoase şi să le transform într-un imbold spre a păşi spre viitor cu capul sus, deoarece am ajuns a fi un om mîndru, demn, care cu uşurinţă păşeşte peste greutăţile vieţii cu fără nici o luare aminte la ceea ce cîndva ma doborît şi ma făcut să mă ridic din nou.
Numeşte-mă copilă supărată sau încăpăţînată, cum obişnuiai să o faci, cred că deja nu mai importă, deocamdată pentru mine, dar iubesc să-mi expun gîndurile sub formă scrisă, găsesc în această metodă o oarecare eliberare şi exaltare spirituală. Sunt unică în felul său şi asta nu-mi va fura nimeni.
