Vizita la psiholog a fost nespus de superficială. Discuţii privind esenţa vieţii, rostul omului pe pămînt, în ce constă fericirea. Nimic concret. Chiar şi aceste teme au fost tratate în limitele tradiţionale de înţelegere. Poate că din cauza că mă simt pustie sau, poate că invers - plină de emoţii încît nu mai găsesc acel fir al începutului. Încă nu m-am decis ce să aleg, ce este pînă la urmă mai benefic pentru mine. Sau poate din cauza că sunt confuză.
Prea multe contradicţii am întîlnit în apele curgătoare ale fluviului Nil, care din cauza lunii pline s-au revărsat peste coardele spiritului meu, inundîndu-l. Periculoasă treabă, dar ceva magic totuşi există în acest fenomen. Şi anume soarta tragică a furnicilor dintr-un muşuroi ce se cuibăreau pe lîngă Nil, care, pînă la urmă tot ele de vină sunt. Doamne, izbăveşte-le de suferinţe.
Ridică-ţi privirea spre cer şi încearcă să vezi infinitul, imposibil da? E greu, deoarece mereu priveai de sus în jos, de pe un piedestal, orbit de propriul Ego, iar deasupra ta exista doar neantul.
VANITAS VANITATUM........
Vorbe curgătoare aidoma apelor Nilului ce se strecurau printre degete în timp ce încercam să le prind în palmă. Încerc şi acum... Păcat că te scurgeai şi tu deopotrivă cu ele, în palmă rămănîndu-mi nisipul şi cîteva rămăşiţe de scoici. Rămîn a fi mulţumită şi de acest dar, însă el mă răneşte.
Încearcă să-ţi tratezi propriile aluzii cu tandreţe şi demnitate, lipsindu-le de sensuri echivoce şi atribuindu-le însemnătate, dăruire, gingăşie, suflet...
