"Şi te-ai dus dulce minune.........."

     De ceva timp mă simt plină de controversaţii, monologuri interioare şi confesiuni retrospective. Drept fundament al reprezentării realităţii de către mine mereu au fost convingerile că tot ce are un început, are şi un sfîrşit. Dar a simţi pe propria piele această convingere e un subiect exhaustiv aparte. Încerc din negura vremii să mă reculeg pe mine însumi, iar după ce o fac, oglindindu-mă nu mă mai recunosc. Plutesc pe o barcă dusă de valurile subconştientului care e dornic de careva rebeliuni. Mintea-mi cerea mereu drame şi dintotdeauna căuta jertve, dar nici prin gînd să-mi fi trecut că voi fi înrolată printre rîndurile acestui post. Lucru bizar.
     Calea parcursă e o temă complexă aparte, iar excitantul extern de la care pornesc toate eşti TU. Scriu cu majuscule doar pentru a reda un mai puternic dramatism, nu-ţi crea aluzii privitor la prea multa însemnătate a proprii persoane în destinul meu tragic.
     Egoist prin firea sa, te deprindeai adesea să te localizezi în centrul universului. Mai pe înţelesul tuturor: exist eu, ale mele interese, ale mele ocupaţii, iar voi cei ce jucaţi roluri secundare vă voi face rost de timp după cortină, după ce îmi voi interpreta rolul principal. Păcat că de prea dese ori jucai roluri de vază. Renumit actor cu talent cutremurător de a crea o proprie lume aducînd în ea obiecte cu rol în ornamentarea scenei - viaţa ta. Cred că problema e că nu m-am simţit obiect de decor, dar fiinţă cu proprie răsuflare şi gîndire, dornică de a fi în calitate de eroină principală alături de tine şi nu am putut face faţă tentaţiei. Din păcate nu au coincis dorinţele noastre. Şi nu sunt eu de vină cu exagerata mea aspiraţie arzătoare, ci labilitatea ta emoţională interioară nestabilă.
     Eu la rîndul meu m-am străduit să ofer o temelie viabilă, întru propria noastră dăinuire, fiind tolerantă, dar totodată consecventă cu propriile convingeri. Tu ofereai ..... nimic....privind acum cu mintea-mi limpede înţeleg că ceea ce tu ofereai se rezumă la nimic. Stai pe pace nu emana ostilitate faţă de cuvintele expuse, pur şi simplu am devenit mai exigentă, tot cu ajutorul tău. Îţi rămîn datoare. Preferai să mă numeşti copilă cînd la rîndul său, uneori nu dădeai semne de maturitate, dar acum înţeleg era o tehnică subtilă şi rafinată de manipulare. Ce să zic profesionist în meseria sa.
     Cît despre ceea ce mă priveşte, rămîne doar să culeg amintirile frumoase şi să le transform într-un imbold spre a păşi spre viitor cu capul sus, deoarece am ajuns a fi un om mîndru, demn, care cu uşurinţă păşeşte peste greutăţile vieţii cu fără nici o luare aminte la ceea ce cîndva ma doborît şi ma făcut să mă ridic din nou.
     Numeşte-mă copilă supărată sau încăpăţînată, cum obişnuiai să o faci, cred că deja nu mai importă, deocamdată pentru mine, dar iubesc să-mi expun gîndurile sub formă scrisă, găsesc în această metodă o oarecare eliberare şi exaltare spirituală. Sunt unică în felul său şi asta nu-mi va fura nimeni.

Freedom_*

   Vizita la psiholog a fost nespus de superficială. Discuţii privind esenţa vieţii, rostul omului pe pămînt, în ce constă fericirea. Nimic concret. Chiar şi aceste teme au fost tratate în limitele tradiţionale de înţelegere. Poate că din cauza că mă simt pustie sau, poate că invers - plină de emoţii încît nu mai găsesc acel fir al începutului. Încă nu m-am decis ce să aleg, ce este pînă la urmă mai benefic pentru mine. Sau poate din cauza că sunt confuză.

   Prea multe contradicţii am întîlnit în apele curgătoare ale fluviului Nil, care din cauza lunii pline s-au revărsat peste coardele spiritului meu, inundîndu-l. Periculoasă treabă, dar ceva magic totuşi există în acest fenomen. Şi anume soarta tragică a furnicilor dintr-un muşuroi ce se cuibăreau pe lîngă Nil, care, pînă la urmă tot ele de vină sunt. Doamne, izbăveşte-le de suferinţe.

   Ridică-ţi privirea spre cer şi încearcă să vezi infinitul, imposibil da? E greu, deoarece mereu priveai de sus în jos, de pe un piedestal, orbit de propriul Ego, iar deasupra ta exista doar neantul.
VANITAS VANITATUM........

   Vorbe curgătoare aidoma apelor Nilului ce se strecurau printre degete în timp ce încercam să le prind în palmă. Încerc şi acum... Păcat că te scurgeai şi tu deopotrivă cu ele, în palmă rămănîndu-mi nisipul şi cîteva rămăşiţe de scoici. Rămîn a fi mulţumită şi de acest dar, însă el mă răneşte.
   Încearcă să-ţi tratezi propriile aluzii cu tandreţe şi demnitate, lipsindu-le de sensuri echivoce şi atribuindu-le însemnătate, dăruire, gingăşie, suflet...

22.08.2013

"Se spune că doar lucrurile trecătoare au adevărata valoare... nu în cazul dat. Sunt momente pe care le-aş trăi din nou, de nerepetate ori, de dragul propriei plăceri şi împliniri. Sunt clipe pe care le-aş întinde o vecinicie şi în nici un caz nu mă voi dezice de ele.
............................................................................
Pe tine te văd învăluit într-o aură de perfecţiune, încît nici nu pot percepe realitatea cu mintea clară. Ochii, buzele, obrajii tăi gingaşi, zîmbetul tău, totul mă aduce într-o exaltare puternică şi... deopotrivă cu braţele tale grele şi brutale, îmbrăţişările puternice, corpul înfierbîntat mă transpune într-o altă lume: ideală, unde coexistăm doar noi doi, iar în jur se reflectă doar lumina degajată de pasiunea noastră.
O putere malefică mă atrage la tine din ce în ce mai mult, încît degrabă nu-mi voi fi stăpînă pe sine, ci îţi voi aparţine în întregime ţie şi dorinţelor tale fierbinţi şi nebune, care, într-o oarecare măsură îmi mănîncă şi minţile mele, făcîndu-mă obsedată de ele. Lîngă tine devin rob al sentimentelor, care-mi pătrund pînă-n oase, pînă-n adîncul firii omeneşti.
De fiece dată cînd mă atingi mă trec fiori , simt ca şi cum inima mea ar produce o descărcare electrică, care este propulsată în adîncul celor mai mici celule şi nervaţiuni ale corpului meu.
Iubesc să-ţi privesc ochii tăi în care nu găsesc orizonturi, desluşesc ceva miraculos în ei:mari, albaştri , cu pupila dilatată. Iubesc să te ascult. Iubesc cînd mîina mea îţi netezeşte pieptul. Iubesc să-mi înfig unghiile în spatele tău. Iubesc răsuflarea ta asupra ochilor mei închişi, pe care nu i-aş mai deschide în veci.........."
...............................................................................
P.S.Curios lucru, cît de tare timpul schimbă fiinţa umană. Viaţa nu cruţă pe nimeni. Toţi pînă la urmă rămînem a fi mutilaţi. Prin negura vremii mă văd şi pe mine modificată, şi pînă la urmă am devenit ceea ce sunt.

Oare iubim ?

Iubim armonia culorilor ce ne înconjoară, iubim raza de lumină ce ne luminează chipul, iubim zîmbetul ce ne este oferit, iubim să ne avîntăm cu înflăcarare în tot ce e nou şi necunoscut nouă, iubim cîntul unei păsări dis-de-dimineaţă, iubim aroma îmbătătoare unei flori ce ne învioaie coardele spiritului.
IUBIM.....
Dar cîţi din noi ştiu ce-i iubirea. E uşor a spune "iubesc" cînd nici că înţelegi ce-i asta, cînd nimic nu ai ce spune. Ei bine, să presupunem că tu, ca şi cum ştii ce-i asta, încerci să explici şi cum o faci? Te rezumi mereu la fraza :"Dragostea e un sentiment pe care-l simt, care mă face fericit, îmi dă sens vieţii" şi bla bla bla. Oare astfel se descrie cel mai "suprem" sentiment, după cum afirmă unii. Deci, posibil nu există, deoarece ceea ce noi numim iubire e doar o simplă necesitate care-i impusă de propriul nostru egoism pentru a ne împlini pe noi înşine. "Iubim" a ajuns a fi un simplu cuvînt, folosit involuntar.
 De ce iubim dar? Pentru a fi împliniţi, pentru a conştientiza dragostea în propria persoană, iar ca să o conştientizăm avem nevoie de ceva sau cineva.Omul e prea neputincios pentru a putea iradia ceva nefiind ajutorat. Şi atunci, dacă rezumăm, oare este dragostea un sentiment pur, divin? Este doar o necesitate, ca şi banii. Atît tot...
Cu frica de a fi criticată, şi numită o impostoare, am avut curaj să descriu ceea ce cred, în ciuda tutoror semnelor rău prevestitoare. Dar, haideţi să fim sinceri cu noi înşine, nu putem descrie ceea ce nu există, sau cel puţin, în cel mai bun caz, ceea ce nu a fost simţit.
......................................................................................................
Iubim raza de lumină, deoarece ne dă căldură şi lumină, deci o simplă profitare, iubim zîmbetul ce ne este oferit, deoarece astfel credem că suntem mai deosebiţi, oare nu-i vanitatea în picioare. Iubim cîntul păsărilor, aroma îmbătătoare a florilor, armonia culorilor, ne ridică buna dispoziţie şi ne educă frumosul, iarăşi ne împlinim propriul ego. Iubim să ne avîntăm în tot ce e nou, omul e o fiinţă complexă, aventurieră de felul său, mereu cautînd senzaţii noi.....
Cine ştie poate va accede şi spre dragoste...........
Însă, prin obscuritatea lucrurilor ce ne retrezesc conştiinţa la viaţă, prea sarcastic răsună !!!

Nelinişte metafizică.

Complicat e să descriu ce anume simt. Nu pot nici chiar acum să-mi înşir gîndurile într-o linie uşor percepută şi clară. Mă preocupă multe reflecţii, ba şi mai mult, ele mă deranjează, doresc să scap de ele dar nu pot. Cît de mult vreau să mă simt liberă, însă imposibil, mă enervez pe mine însumi şi o i-au iarăşi de la capăt.O stupidă ciclitate. Ironia sorţii, glumă de gust prost. Obosită să port măşti diferite am recules din memorie cele mai fine şi sentimentale momente alături de tine. Cu caracter concesiv, malefic dar uneori contradictorii şi duplicitare. M-am încurcat în propriile cugetări, sunt confuză, de parcă în urma uraganului Katrina, care a produs teroare, numai că de data aceasta este scurmat lăuntricul meu. Am simţit şi resimţit în mine sute de stări şi emoţii de la inutilitate-la furie, de la mînie-la regret, de la ură-la împăcare.Nimic personal, eu prea mult ma interiorizez. Ce să fac? Mereu m-au atras tragediile, dar identificîndu-mă cu ele mă simt de parcă pierdută, păi în asta şi constă farmecul lor să te simţi pierdut în suferinţe şi regăsit în adîncimea sufletului,care la suprafaţă pare a fi dezumanizat. N-am încotro, judec şi eu cu acea cugetarea rece de care sunt supusă. Acţionez cu aceeaşi îndiferenţă, cel puţin astfel pare, cu care sunt tratată la moment. Transcendînd în timp şi spaţiu, în obscuritatea propriei sorţi rămîn a fi, într-o oarecare măsură, mutilată psihologic....Cui ce-i pasă ce simt eu?
P.S.:Simplu joc al cuvintelor, pentru unii lipsit de sens şi înţeles, paradigmă asociativă concepută anume din cugetarea asupra acelui factor declanşant, care la urma nici că îşi va da seama.